Motto: ”Pas cu pas prin copilărie, pentru un viitor de poveste”
Începând cu anul înființării grădinița noastră a înregistrat o evoluție favorabilă datorită plusului de confort, siguranță și atenție de care beneficiază copiii aici. Obiectivul principal este acela de a forma și dezvolta personalitatea copilului din toate punctele de vedere și nu în ultimul rând de a asigura o pregătire cât mai bună a copilului pentru debutul școlar.
Copiii Grădiniței cu Program Prelungit Nr.6 Satu Mare, sunt cuprinși în funcție de vârstă, în 5 grupe; 3 grupe de predare în limba romînă; 2 grupe de predare în limba maghiară;
Clădirea grădiniței are șase săli de grupă, 2 săli de mese, 7 grupuri sanitare, un cabinet medical, 2 cabinete metodice, o bucătarie, o sală de sport. Sălile sunt dotate cu mobilier specific preșcolarilor și deasemenea specific utilității fiecărei săli.
Grădinita dispune de spațiu de joacă în aer liber ți este monitorizată permanent de o societate specializată de pază și protecție.
Toate aceste dotari corespund standardelor si normelor europene.
Acțiunea educaţională a grădiniţei este deosebită prin diversitatea activităţilor opţionale, extracurriculare, proiectelor și programelor educaționale care se desfăşoară cu o înaltă calificare profesională a cadrelor didactice și a personalului grădiniței. Diversitatea ofertei educaţionale şi a serviciilor oferite de grădiniţă favorizează dezvoltarea liberă a copilului şi orientarea către valorificarea aptitudinilor native ale copiilor.
SCOPUL NOSTRU:
Crearea unei atmosfere de familie în care copilul să se poată bucura de fiecare minut al zilei.
Ce fel de copil vrem să creștem?
• echilibrat
• tolerant
• iubitor de pace
• care adoptă un stil de viață sănătos
• empatic
• adaptabil
• care recunoaște frumusețea
• care apreciază cunoștințele, se bucură de învățare și de muncă
• care îngrijește, protejează și iubește natura
• care este capabil să gândească, să ia decizii și să acționeze independent
COPII FERICIȚI !!!!!
Și cum realizăm toate acestea?
• Cu ajutorul JOCURILOR.
Jocul oferă o oportunitate de a dobândi experiență, ne străduim să le satisfacem dorința de cunoaștere și să fie deschiși către lume. Dorința de explorare să rămână cât mai mult posibil și să îi ajute să absoarbă noul.
Educația noastră este centrată pe relaționarea dintre educatoare și copil, pe dezvoltarea personalității copiilor în timpul activităților, de aceea un rol foarte important îl au jocurile de rol care le oferă copiilor un sentiment de satisfacție și le sporește încrederea de sine.
Prin jocuri își dezvoltă abilitățile de comunicare, învățând să se adapteze la grupuri și la sarcini.
ECHIPA GRĂDINIȚEI
Suntem o echipă tânără, dedicată, profesionistă, formată din 10 educatoare cu studii superioare, având experiența necesară unui proces instructiv-educativ de calitate.
Colectivul este completat cu personal administrativ și personal nedidactic, prezenți în fiecare moment pentru siguranța și confortul copiilor.